Amintiri din copilarie - Partea II

Amintiri din copilarie - Partea II

de Ion Creanga

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti, la stalpul hornului unde lega mama o sfara cu motocei la capat, de crapau matele jucandu-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care ma tineam cand incepusem a merge copacel, la cuptorul pe care ma ascundeam, cand ne jucam noi, baietii, de-a mijoarca, si la alte jocuri si jucarii pline de hazul si farmecul copilaresc, parca-mi salta si acum inima de bucurie!

 si, Doamne, frumos era pe atunci, caci si parintii, si fratii si surorile imi erau sanatosi, si casa ne era indestulata, si copiii si copilele megiesilor erau de-a pururea in petrecere cu noi, si toate imi mergeau dupa plac, fara leac de suparare, de parca era toata lumea a mea! Si eu eram vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si copilaros ca vantul in tulburarea sa. Si mama, care era vestita pentru nazdravaniile sale, imi zicea sambind uneori, cand incepea a se ivi soarele dintre nori dupa o ploaie indelungata: Iesi, copile cu parul balan, afara si rade la soare, doar s-a indrepta vremea si vremea indata se indrepta dupa rasul meu... Stia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, caci eram feciorul mamei, care si ea cu adevarat ca stia a face multe si mari minunatii: alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru si abatea grindina in alte parti, infingand toporul in pamant, afara, dinaintea usii, inchega apa doar cu doua picioare de vaca, de se incrucea lumea de mirare, batea pamantul, sau peretele, sau vrun lemn, de care ma paleam la cap, la mana sau la picior, zicand: Na, na!, si indata-mi trecea durerea mea... cand vuia in soba taciunele aprins, care se zice ca face a vant si vreme rea, sau cand tiuia taciunele, despre care se zice ca te vorbeste cineva de rau, mama il mustra acolo, in vatra focului, si-l buchisa cu clestele, sa se mai potoleasca dusmanul.

Si mai mult decat atata: oleaca ce nu-i venea mamei la socoteala cautatura mea, indata pregatea, cu degetul imbalat, putina tina din colbul adunat pe opsasul incaltarii ori, mai in graba, lua funingine de la gura sobei, zicand: Cum nu se deoache calcaiul sau gura sobei, asa sa nu mi se deoache copilasul si-mi facea apoi cate-un benchi boghet in frunte, ca sa nu-si prapadeasca odorul!... Si altele multe inca facea mama... Asa era ea mama in vremea copilariei mele, plina de minunatii, pe cat mi-aduc si eu aminte. Si-mi aduc bine aminte, caci bratele ei m-au leganat cand ii sugeam tata cea dulce si ma alintam la sanu-i, gangurind si uitandu-ma in ochi-i cu drag! Si sange din sangele ei si carne din carnea ei am imprumutat, si a vorbi de la dansa am invatat. Iar intelepciunea de la Dumnezeu, cand vine vremea de a pricepe omul ce-i bine si ce-i rau.

Dar vremea trecea cu amageli, si eu cresteam pe nesimtite, si tot alte ganduri imi zburau prin cap, si alte placeri mi se trezeau in suflet, si, in loc de intelepciune, ma faceam tot mai neastamparat, si dorul meu era acum nemarginit. caci sprintar si inselator este gandul omului, pe ale carui aripi te poarta dorul necontenit si nu te lasa in pace, pana cand intri in mormant! Insa vai de omul care se ia pe ganduri! Uite cum te trage pe furis apa la adanc, si din veselia cea mai mare cazi deodata in uracioasa intristare! Hai mai bine despre copilaria ce frumoasa sa povestim, caci ea singura este vesela si nevinovata. Si, drept vorbind, acesta-i adevarul. Ce-i pasa copilului cand mama si tata se gandesc la neajunsurile si necazurile vietii, la ce poate sa le aduca ziua de maine, sau ca-i framanta alte ganduri pline de ingrijire. Copilul, incalecat pe batul sau, gandeste ca se afla calare pe un cal de cei mai strasnici, pe care alearga, cu voie buna, si-l bate cu biciul si-l struneste cu tot dinadinsul, si racneste la el din toata inima, de-ti ia auzul; si de cade jos, crede ca l-a trantit calul, si pe bat isi descarca mania in toata puterea cuvantului... Asa eram eu la varsta aceea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand ii lumea asta si pamantul, macar sa zica cine ce-a zice. Cand mama nu mai putea de obosita si se lasa cate oleaca ziua, sa se odihneasca, noi, baietii, tocmai atunci ridicam casa in slavi.

Cand venea tata noaptea de la padure din Dumesnicu, inghetat de frig si plin de promoroaca, noi il speriam sarindu-i in spate pe intuneric. Si el, cat era de ostenit, ne prindea cate pe unul, ca la baba-oarba, ne ridica in grinda, zicand: "tata mare!" si ne saruta mereu pe fiecare. Iar dupa ce se aprindea opaitul, si tata se punea sa manance, noi scoteam mātele de prin ocnite si cotruta si le flocaiam si le smotream dinaintea lui, de le mergea colbul, si nu puteau scapa bietele māte din mainile noastre pana ce nu ne zgaraiau si ne stupeau ca pe noi.

- Inca te uiti la ei, barbate, zicea mama, si le dai paiale! Asa-i?... Ha, ha! bine v-au mai facut, pughibale spurcate ce sunteti! Ca nici o lighioaie nu se poate aciua pe langa casa omului de raul vostru. Iaca, daca nu v-am sacelat astazi, faceti otrocol prin cele mate si dati la om ca cainii prin batatura! d-apoi aveti la stiinta ca va prea intreceti cu dedeochiul! Acus iau varga din coarda si va croiesc de va merg petecele!

- Ia mai lasa-i si tu, nevasta, lasa-i, ca se bucura si ei de venirea mea, zicea tata, dandu-ne huta. Ce le pasa? Lemne la trunchi sunt, slanina si faina in pod este de-a valma, branza in putina, asemene, curechi in poloboc, slava Domnului! Numai de-ar fi sanatosi sa manance si sa se joace acum, cat is mititei, ca le-a trece lor zburdaciunea cand or fi mai mari si i-or lua grijile inainte, nu te teme, ca n-or scapa de asta. S-apoi nu stii ca este-o vorba: Daca-i copil, sa se joace, daca-i cal, sa traga, si daca-i popa, sa citeasca...

- Tie, omule, zise mama, asa ti-i a zice, ca nu sezi cu dansii in casa toata ziulica, sa-ti scoata peri albi in cap, manca-i-ar pamantul sa-i manance, Doamne, iarta-ma! De-ar mai veni vara, sa se mai joace si pe-afara, ca m-am saturat de ei ca de mere padurete! Cate dracarii le vin in cap, pe toate le fac. Cand incepe a toca la biserica, Zahei al tau cel cuminte fuga si el afara si incepe a toca in stative, de paraie peretii casei si duduie ferestile. Iar stropsitul de Ion, cu talanca de la oi, cu clestele si cu vatrarul, face o hodorogeala si un taraboi, de-ti ia auzul. Apoi isi pun cate-o toala in spate si cate-un coif de hartie in cap si canta aleluia si Doamne miluieste, popa prinde peste, de te scot din casa. Si asta in toate zilele de cate doua-trei ori, de-ti vine, cateodata, sa-i cosesti in bataie, dac-ai sta sa te potrivesti lor.

- Poi da, mai femeie, tot esti tu bisericoasa, de s-a dus vestea, iacata ti-au facut si baietii biserica aici pe loc, dupa cheful tau, macar ca-ti intra biserica in casa, de departe ce-i... De-amu puneti-va pe facut privigheri de toata noaptea si parascovenii cate va place, mai baieti, daca vi-i voia sa va dea mata in toate zilele numai colaci de cei unsi cu miere de la Patruzeci de sfinti si coliva cu miez de nuca.

- Ei, apoi! minte ai, omule? Ma miram eu, de ce-s si ei asa de cuminti, mititeii, ca tu le dai nas si le tii hangul. Ia priveste-i cum stau toti treji si se uita tinta in ochii nostri, parca au de gand sa ne zugraveasca. Ia sa-i fi sculat la treaba, s-apoi sa-i vezi cum se codesc, se dramboiesc si se sclifosesc, zise mama. Hai! la culcare, baieti, ca trece noaptea, voua ce va pasa, cand aveti de mancare sub nas! Si dupa ce ne culcam cu totii, noi, baietii, ca baietii, ne luam la harjoana, si nu puteam adormi de incuri, pana ce era nevoita biata mama sa ne faca musai cate-un surub, doua prin cap si sa ne dea cateva tapangele la spinare. Si tata, saturandu-se cateodata de atata galagie, zicea mamei:

- Ei, taci, taci! ajunga-ti de-amu, herghelie! stiu ca doar nu-s babe, sa chiroteasca din picioare! Insa mama ne mai da atunci cateva pe deasupra, si mai indesate, zicand:

- Na-va de cheltuiala, ghiavoli ce sunteti! Nici noaptea sa nu ma pot odihni de chicotele voastre? si numai asa se putea linisti biata mama de raul nostru, biata sa fie de pacate! s-apoi socotiti ca se mantuia numai cu-atata? Ti-ai gasit! A doua zi dis-dimineata le incepeam de la un capat, si iar lua mama nanasa, din coarda, si iar ne jnapaia, dar noi parca bindiseam de asta?... Vorba ceea: Pielea rea si rapanoasa ori o bate, ori o lasa. si cate nu ne venea in cap, si cate nu faceam cu varf si indesate, mi-aduc aminte de parca acum mi se intampla. Mai pasa de tine minte toate cele si acum asa, daca te slujeste capul, bade Ioane. La Craciun, cand taia tata porcul si-l parlea, si-l oparea, si-l invelea iute cu paie, de-l innadusa, ca sa se poata rade mai frumos soricul, eu incalecam pe porc deasupra paielor si faceam un chef de mii de lei, stiind ca mie are sa-mi dea coada porcului s-o frig si besica s-o umplu cu graunte, s-o umflu si s-o zuraiesc dupa ce s-a usca, Si apoi vai de urechile mamei, pana ce nu mi-o spargea de cap! si, sa nu-mi uit cuvantul! Odata, la un Sfantul Vasile, ne prindem noi vro cativa baieti din sat sa ne ducem cu plugul, caci eram si eu marisor acum, din pacate. Si in ajunul Sfantului Vasile toata ziua am stat de capul tatei, sa-mi faca si mie un buhai ori, de nu, batar un harapnic.

- Doamne, ce harapnic ti-oi da eu, zise tata de la o vreme. N-ai ce manca la casa mea? Vrei sa te busasca cei handralai prin omat? Acus te descalt! Vazand eu ca mi-am aprins paie-n cap cu asta, am sterpelit-o de acasa numai cu besica cea de porc, nu cumva sa-mi ia tata ciubotele si sa raman de rusine inaintea tovarasilor. Si nu stiu cum s-a intamplat, ca nici unul din tovarasi n-avea clopot. Talanca mea era acasa, dar ma puteam duce s-o iau? in sfarsit, facem noi ce facem si sclipuim de colč o coasa rupta, de ici o carceie de tanjala, mai un vatrar cu belciug, mai besica cea de porc a mea, si, pe dupa toaca, ne pornim pe la case. s-o luam noi de la popa Oslobanu, tocmai din capul satului din sus, cu gand sa umblam tot satul... Cand colo, popa taia lemne la trunchi afara si, cum a vazut ca ne asezam la fereastra si ne pregatim de urat, a inceput a ne trage cateva nasteri indesate si a zice:

- De-abia s-au culcat gainile, si voi ati inceput? Ia stati oleaca, blestematilor, sa va dau eu! Noi, atunci, am parlit-o la fuga. Iar el, zvarr! cu o scurtatura in urma noastra, caci era om ursuz si paclisit popa Oslobanu. Si din spaima eea, am fugit noi cam jumatate de sat inapoi, fara sa avem cand ii zice popii: Drele pe podele si bureti pe pereti, cate pene pe cucosi, atatia copii burduhosi, cum obicinuiesc a zice plugarii pe la casele ce nu-i primesc.

- Mai, al naibii venetic si ceapcan de popa! zicem noi, dupa ce ne adunam toti la un loc, inghetati de frig si speriati. Cat pe ce era sa ne ologeasca boaita cea indracita, vedea-l-am dus pe nasalie la biserica Sfantului Dumitru de sub cetate, unde slujeste, curat Uciga-l-crucea l-a colacit sa vie si sa-si faca budihacea casa la noi aci in sat. Fereasca Dumnezeu sa fie preotii nostri asa, ca nu te-ai mai infrupta cu nimica de la biserica in vecii vecilor! Si pana-l mai menim noi pe popa, pana-l mai boscorodim, pana una alta, amurgeste bine.

- Ei, amu, ce-i de facut? Hai sa intram ici, in ograda asta, zise Zaharia lui Gatlan, ca ne trecem vremea stand in mijlocul drumului. Si intram noi la Vasile-Anitei si ne asezam la fereastra dupa cumai obiceiul. Dar parca naiba vrajeste: cela nu suna coasa, ca-i e frig, celuia ca-i ingheata mainile pe carceie, varu-meu Ion Mogorogea, cu vatrarul subsuoara, se punea de pricina ca nu ura, si numa-ti crapa inima-n tine de necaz!

- Ura tu, mai Chiriece, zic eu lui Goian, si noi, mai Zaharie, sa pufnim din gura ca buhaiul, iar istialalti sa strige: hai, hai! si-odata si incepem. Si ce sa vezi? Unde nu se ia hapsana de nevasta lui Vasile-Anitei cu cociorva aprinsa dupa noi, caci tocmai atunci tragea focul, sa dea colacii in cuptor.

- Vai, aprinde-v-ar focul, sa va aprinda! zise ea, burzuluita grozav, dar cum se cheama asta? in obrazul cui v-a invatat!... Atunci noi, la fuga, baieti, mai dihai decat la popa Oslobanu... Dar bun pocinog a mai fost si aista, zicem noi, oprindu-ne in rascrucile drumului din mijlocul satului, aproape de biserica. Inca una-doua de aiestea, si ne scot oamenii din sat afara ca pe niste laiesi. Mai bine sa mergem la culcare. Si dupa ce ne arvonim noi si pe la anul, cu juramant, sa umblam tot impreuna, ne-am despartit unul de altul, rabegiti de frig si hamesiti de foame, si hai fiecare pe la casa cui ne are, ca mai bine-i pare. Si iaca asa ne-a fost umblarea cu plugul in anul acela. Da apoi cu smantanitul oalelor, ce calamandros faceam! Cand punea mama laptele la prins, eu, fie post, fie caslegi, de pe-a doua zi si incepeam a linchi grosciorul de pe deasupra oalelor, si tot asa in toate zilele, pana ce dam de chisleag. Si cand cauta mama sa smantaneasca oalele, smantaneste, Smaranda, daca ai ce...

- Poate ca au luat strigoaicele mana de la vaci, mamucai, ziceam eu, sezand inchincit si cu limba scoasa afara dinaintea mamei, jos langa oale.

- Doamne, prinde-l-voi strigoiul cela odata la oala cu smantana, zicea mama, uitandu-se lung la mine, s-apoi las'! Nanasa din grinda are sa-i stie de stire, de nu l-or putea scoate din mana mea tot neamul strigoilor si al strigoaicelor din lume!... Se cunoaste el strigoiul, care a mancat smantana, de pe limba... Urat mi-a fost in viata mea omul viclean si lingau, drept sa-ti spun, dragul mamei! Si sa stii de la mine ca Dumnezeu n-ajuta celui care umbla cu furtisag, fie lucru de purtat, fie de-a mancarii, fie ori de ce-a fi. Ei, apoi! unde-o plesneste mama si unde crapa! zic eu in gandul meu, ca doar tot nu eram asa de prost pana pe-acolo, sa nu pricep atata lucru. D-apoi cu mos Chiorpec ciubotarul, megiesul nostru, ce necaz aveam! Ba adica, drept vorbind, el avea necaz cu mine, caci una-doua, ma duceam la om si-l tot cicaleam sa-mi dea curele, ca sa-mi fac bici. Si de cele mai de multe ori gaseam pe mos Chiorpec rabuind ciubotele cu dohot de cel bun, care facea pielea cum ii bumbacul. si daca vedea omul si vedea ca nu se poate descotorosi de mine cu vorbe, ma lua frumusel de barbie cu mana stanga, iar cu cea dreapta muia felestiocul in strachina cu dohot si-mi tragea un pui de rabuiala ca aceea pe la bot, de-i bufnea rasul pe toti ucenicii din ciubotarie. si cand imi da drumul, ma duceam tot intr-o fuga acasa la mama, plangand si stupind in dreapta si in stanga. Uite, mama, Chiorpecul dracului, ce mi-a facut!...

- Doamne, parca l-am invatat eu, zicea mama, cu parere de bine; am sa-l cinstesc, zau asa, cand l-oi intalni; ca sezi lipca unde te duci si scoti sufletul din om cu obrazniciile tale, usernic ce esti! Daca auzeam asa, ma spalam binisor pe la gura si-mi cautam de nevoie... si cum uitam ciuda, fuga iar la mos Chiorpec dupa curele! si el, cand ma vedea intrand pe usa, imi zicea cu chef: He, he! bineai venit, nepurcele! si iar ma rabuia, facandu-ma de ras; si eu iar fugeam acasa, plangand, stupind si blestemandu-l. si mama avea un chin cu mine din pricina asta...

- Of! De-ar veni iarna, sa te mai dau odata la scoala undeva, zicea mama, si sa cer dascalului sa-mi dea numai pielea si ciolanele de pe tine. Odata, vara, pe-aproape de Mosi, ma furisez din casa si ma duc, ziua miaza-mare, la mos Vasile, fratele tatei cel mai mare, sa fur niste cirese; caci numai la dansul si inca la vro doua locuri din sat era cateun cires varatic, care se cocea-palea de Duminica Mare. si ma chitesc eu in mine, cum s-o dau, ca sa nu ma prinda. Intru mai intai in casa omului si ma fac a cere pe Ioan, sa ne ducem la scaldat.

- Nu-i acasa Ion, zise matusa Marioara; s-a dus cu mosu-tau Vasile sub cetate, la o chiua din Codreni, s-aduca niste sumani. Caci trebuie sa va spun ca la Humulesti torc si fetele si baietii, si femeile si barbatii; si se fac multe giguri de sumani, si lai, si de noaten, care se vand si panura, si cusute; si acolo, pe loc, la negustori armeni, veniti inadins din alte targuri: Focsani, Bacau, Roman, Targu-Frumos, si de pe aiurea, precum si pe la iarmaroace in toate partile. Cu asta se hranesc mai mult humulestenii, razesi fara pamanturi, si cu negustoria din picioare: vite, cai, porci, oi, branza, lana, oloi, sare si faina de papusoi; sumane mari, genunchere si sardace; itari, bernevici, camesoaie, laicere si scorturi inflorite; stergare din borangic alese, si alte lucruri, ce le duceau lunea in targ de vanzare, sau joia pe la manastirile de maice, carora le vine cam peste mana targul. Apoi dar, mai ramai sanatoasa, matusa Marioara! vorba de dinioarea; si-mi pare rau ca nu-i varul Ion acasa, ca tare-as fi avut placere sa ne scaldam impreuna... Dar in gandul meu: stii c-am nimerit-o? bine ca nu-s acasa; si, de n-ar veni degraba, si mai bine-ar fi!... si, scurt si cuprinzator, sarut mana matusei, luandu-mi ziua buna, ca un baiat de treaba, ies din casa cu chip ca ma duc la scaldat, ma supuresc pe unde pot si, cand colo, ma trezesc in ciresul femeii si incep a carabani la cirese in san, crude, coapte, cum se gaseau. si cum eram ingrijit si ma sileam sa fac ce-oi face mai degraba, iaca matusa Marioara, c-o jordie in mana, la tulpina ciresului.

- Dar bine, ghiavole, aici ti-i scaldatul? zise ea, cu ochii holbati la mine; coboara-te jos, talharule, ca te-oi invata eu! Dar cum sa te cobori, caci jos era prapadenie! Daca vede ea si vede ca nu ma dau, zvarr! de vro doua-trei ori cu bulgari in mine, dar nu ma chiteste. Apoi incepe a se aburca pe cires in sus, zicand: Stai, mai porcane, ca te captuseste ea, Marioara, acus! Atunci eu ma dau iute pe-o creanga, mai spre poale, si odata fac zup! in niste canepa, care se intindea de la cires inainte si era cruda si pana la brau de nalta. si nebuna de matusa Marioara, dupa mine, si eu fuga iepureste prin canepa, si ea pe urma mea, pana la gardul din fundul gradinii, pe care neavand vreme sa-l sar, o cotigeam inapoi, iar prin canepa, fugind tot iepureste, si ea dupa mine pana-n dreptul ocolului pe unde-mi era iar greu de sarit; pe de laturi iar gard, si harsita de matusa nu ma slabea din fuga nici in ruptul capului! Cat pe ce sa puna mana pe mine! si eu fuga, si ea fuga, si eu fuga, si ea fuga, pana ce dam canepa toata palanca la pamant; caci, sa nu spun minciuni, erau vro zece-douasprezece prajini de canepa, frumoasa si deasa cum ii peria, de care nu s-a ales nimica. si dupa ce facem noi trebusoara asta, matusa, nu stiu cum, se incalceste prin canepa, ori se impiedica de ceva, si cade jos. Eu, atunci, iute ma rasucesc intr-un picior, fac vro doua sarituri mai potrivite, ma azvarl peste gard, de parca nici nu l-am atins, si-mi pierd urma, ducandu-ma acasa si fiind foarte cuminte in ziua aceea.... Dar mai in deseara, iaca si mos Vasile, cu vornicul si paznicul, striga pe tata la poarta, ii spun pricina si-l cheama sa fie de fata cand s-a ispasi canepa si ciresele... caci, drept vorbind, si mos Vasile era un carpanos s-un pui de zgarie-branza, ca si matusa Marioara. Vorba ceea: A tunat si i-a adunat. insa degeaba mai clampanesc eu din gura: cine ce are cu munca omului? Stricaciunea se facuse, si vinovatul trebuia sa plateasca. Vorba ceea: Nu plateste bogatul, ci vinovatul. Asa si tata: a dat gloaba pentru mine, si pace buna! si dupa ce-a venit el rusinat de la ispasa, mi-a tras o chelfaneala ca aceea, zicand:

- Na! satura-te de cirese! De-amu sa stii ca ti-ai mancat liftiria de la mine, spanzuratule! Oare multe stricaciuni am sa mai platesc eu pe urma ta? si iaca asa cu ciresele; s-a implinit vorba mamei, sarmana, iute si degraba: Ca Dumnezeu n-ajuta celui care umbla cu furtisag. insa ce ti-i buna pocainta dupa moarte? D-apoi rusinea mea, unde o pui? Mai pasa de da ochi cu matusa Marioara, cu mos Vasile, cu varul Ion si chiar cu baietii si fetele din sat; mai ales duminica la biserica, la hora, unde-i frumos de privit, si pe la scaldat, in Cierul Cucului, unde era batelistea flacailor si a fetelor, doriti unii de altii, toata saptamana, de pe la lucru! Ma rog, mi se dusese buhul despre pozna ce facusem, de n-aveai chip sa scoti obrazul in lume de rusine; si mai ales acum, cand se ridicasera cateva fete frumusele in sat la noi si incepuse a ma scormoli si pe mine la inima. Vorba ceea:

- Mai Ioane, dragi ti-s fetele?

- Dragi!

- Dar tu lor?

- si ele mie!... insa ce-i de facut?... S-a trece ea si asta; obraz de scoarta, si laso moarta-n papusoi, ca multe altele ce mi s-au intamplat in viata, nu asa intr-un an, doi si deodata, ci in mai multi ani si pe rand, ca la moara. si doar ma si feream eu, intr-o parere, sa nu mai dau peste vro pacoste, dar parca naiba ma impingea, de le faceam atunci cu chiuita. si tocmai-mi-te! indata dupa cea cu ciresele, vine alta la rand. Ma trezeste mama intr-o dimineata din somn, cu vai-nevoie, zicandu-mi: Scoala, duglisule, inainte de rasaritul soarelui; iar vrei sa te pupe cucul armenesc si sa te spurce, ca sa nu-ti mearga bine toata ziua?... Caci asa ne amagea mama cu o pupaza care-si facea cuib, de multi ani, intr-un tei foarte batran si scorburos, pe coasta dealului, la mos Andrei, fratele tatei cel mai mic. si numai ce-o auzeai vara: Pu-pu-pup! Pu-pu-pup! dis-dimineata, in toate zilele, de vuia satul. si cum ma scol, indata ma si trimite mama cu demancare in tarina, la niste lingurari ce-i aveam tocmiti prasitori, tocmai in Valea-Seaca, aproape de Topolita. si pornind eu cu demancarea, numai ce si aud pupaza cantand:

- Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup! Eu, atunci, sa nu-mi caut de drum tot inainte? ma abat pe la tei, cu gand sa prind pupaza, caci aveam grozava ciuda pe dansa: nu numaidecat pentru pupat, cum zicea mama, ci pentru ca ma scula in toate zilele cu noaptea-n cap din pricina ei. si cum ajung in dreptul teiului, pun demancarea jos in carare pe muchea dealului, ma sui incetisor in tei care te adormea de mirosul... florii, bag mana in scorbura, unde stiam, si norocul meu!... gabuiesc pupaza pe oua si zic plin de multumire: Taci, lelita, ca te-am captusit eu! ii mai pupa tu si pe dracul de-acum! si cand aproape sa scot pupaza afara, nu stiu cum se face, ca ma spariu de creasta ei cea rotata, de pene, caci nu mai vazusem pupaza pana atunci, si-i dau iar drumul in scorbura. si cum stam eu acum si ma chiteam in capul meu ca sarpe cu pene nu poate sa fie, dupa cum auzisem, din oameni, ca se afla prin scorburi cateodata si serpi, unde nu ma imbarbatez in sine-mi si iar bag mana sa scot pupaza... pe ce-a fi...; dar ea, sarmana, se vede ca se mistuise de frica mea prin cotloanele scorburii, undeva, caci n-am mai dat de dansa nicaieri; parca intrase in pamant. Mai! anapoda lucru s-aista! zic eu inciudat, scotand caciula din cap si tuflind-o in gura scorburii. Apoi ma dau jos, caut o lespede potrivita, ma sui cu dansa iar in tei, imi iau caciula si in locul ei pun lespedea, cu gand c-a iesi ea pupaza de undeva pana m-oi intoarce eu din tarina. Dupa aceea ma dau iar jos si pornesc repede cu demancarea la lingurari... si oricat oi fi mers eu de tare, vreme trecuse la mijloc doar, cat am umblat horhaind cine stie pe unde si cat am bojbait si mocosit prin tei, sa prind pupaza, si lingurarilor, nici mai ramane cuvant, li se lungise urechile de foame asteptand. s-apoi, vorba ceea: tiganului, cand i-e foame, canta; boierul se primbla cu mainile dinapoi, iar taranul nostru isi arde luleaua si mocneste intr-insul. Asa si lingurarii nostri: cantau acum indracit pe ogor, sezand in coada sapei, cu ochii painjeniti de-atata uitat, sa vada nu le vine mancarea dincotrova? Cand, pe la pranzul cel mare, numai iacatama-s si eu de dupa un damb, cu mancarea sleita, veneam, nu veneam, auzindu-i lalaind asa de cu chef... Atunci au si tabarat balaurii pe mine, si cat pe ce sa ma inghita, de nu era o chiranda mai tanara intre dansii, sa-mi tie de parte.


- Hauileo, mo! ogoiti-va! ce tolocaniti baiatul? Cu tatul sau aveti ce-aveti, iar nu cu dansul! Atunci lingurarii, nemaipunandu-si mintea cu mine, s-au asternut pe mancare, tacand molcum. si scapand eu cu obraz curat, imi iau traista cu blidele, pornesc spre sat, ma abat iar pe la tei, ma sui intrinsul, pun urechea la gura scorburii si aud ceva zbatandu-se inauntru. Atunci iau lespedea cu ingrijire, bag mana si scot pupaza, vlaguita de atata zbucium; iar ouale, cand am vrut sa le iau, erau toate numai o chisalita. Dupa asta vin acasa, leg pupaza de picior c-o ata s-o indosesc de mama vro doua zile in pod prin cele putini harbuite; si unadoua, la pupaza, de nu stiau cei din casa ce tot caut prin pod asa des. insa a doua zi dupa asta, iaca si matusa Mariuca lui mos Andrei vine la noi, c-o falca-n cer si cu una in pamant, si se ia la ciondanit cu mama din pricina mea:

- Mai auzit-ai dumneata, cumnata, una ca asta, sa fure Ion pupaza, care, zicea matusa cu jale, ne trezeste dis-dimineata la lucru de atatia ani? Grozav era de tulburata, si numai nu-i venea sa lacrimeze cand spunea aceste. si acum vad eu ca avea mare dreptate matusa, caci pupaza era ceasornicul satului. insa mama, sarmana, nu stia de asta nici cu spatele.

- Ce spui, cumnata?! Da' ca l-as ucide in bataie, cand as afla ca el a prins pupaza, s-o chinuiasca. De-amu bine ca mi-ai spus, las' pe mine, ca ti-l iau eu la depanat!

- Nici nu te mai indoi despre asta, cumnata Smaranda, zise matusa, caci de zbantuitul ista al dumnitale nimica nu scapa! Ce mai atata? Mi-au spus mie cine l-au vazut ca Ion a luat-o; gatul imi pun la mijloc! Eu, fiind ascuns in camara, cum aud unele ca aceste, iute ma sui in pod, umflu pupaza de unde era, sar cu dansa pe sub streasina casei si ma duc de-a dreptul in targul vitelor, s-o vand, caci era tocmai lunea, intr-o zi de targ. si cum ajung in iarmaroc, incep a ma purta tantos printre oameni, de colo pana colo, cu pupaza-n mana, ca doar si eu eram oleaca de fecior de negustor. Un mosneag nebun, c-o vitica de funie, n-are ce lucra?

- De vanzare-ti e gainusa ceea... mai baiate?

- De vanzare, mosule!

- si cat cei pe dansa?

- Cat crezi dumneata ca face!

- Ia ad-o-ncoace la mosul, s-o dramaluiasca! si cum i-o dau in mana, javra dracului se face a o cauta de ou si-i dezleaga atunci frumusel ata de la picior, apoi mi-o arunca-n sus, zicand: Iaca pozna, c-am scapat-o! Pupaza, zbrr! pe-o dugheana si, dupa ce se mai odihneste putin, isi ia apoi drumul in zbor spre Humulesti si ma lasa mare si devreme cu lacrimile pe obraz, uitandu-ma dupa dansa!... Eu atunci, hat! de sumanul mosneagului, sa-mi plateasca pasarea...

- Ce gandesti dumneata, mosule? Te joci cu marfa omului? Daca nu ti-a fost de cumparat, la ce i-ai dat drumul? Ca nu scapi nici cu junca asta de mine! inteles-ai? Nu-ti para lucru de saga! si ma bagam in ochii mosneagului, si faceam un taraboi, de se stransese lumea ca la comčdie imprejurul nostru; da, iarmaroc nu era?! Dar stii ca esti amarnic la viata, mai baiate?! zise mosneagul de la o vreme, razand. in ce te bizui de te indarjesti asa, nepoate? Dec! nu cumva ai pofti sa-mi iei vitica pentr-un cuc armenesc? Pesemne te mananca spinarea, cum vad eu, mai tica, si ia acus te scarpin, daca vrei, ba s-un topor iti fac, daca ma crezi, de-i zice aman, puiule! cand ii scapa de mana mea!

- Da pace baiatului, mosule, zise un humulestean de-ai nostri, ca-i feciorul lui stefan a Petrei, gospodar de la noi din sat, si ti-i gasi beleaua cu dansul pentru asta.

- He, he! sa fie sanatos dumnealui, om bun; d-apoi chitesti dumneata ca nu ne cunoastem noi cu stefan a Petrei? zise mosneagul; chiar mai dinioarea l-am vazut umbland prin targ, cu cotul subsuoara, dupa cumparat sumani, cum ii e negustoria, si trebuie sa fie pe-aici undeva, ori in vro dugheana, la baut adalmasul. Apoi bine ca stiu a cui esti, mai tica! ian stai oleaca, sa te duc eu la tata-tau si sa vad, el te-a trimis cu pupazi de vanzare, sa spurci iarmarocul? Toate ca toatele, dar cand am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiat gura. Apoi incet-incet m-am furisat printre oameni, si unde-am croit-o la fuga spre Humulesti, uitandu-ma inapoi sa vad, nu ma ajunge mosneagul? Caci imi era acum a scapare de dansul, drept sa va spun. Vorba ceea: Lasa-l, mai! L-as lasa eu, dar vezi ca nu ma lasa el acum! Tocmai asa patisem si eu; ba eram inca bucuros ca am scapat numai cu-atata. Bine-ar fi s-o pot scoate la capat, macar asa, cu mama si cu matusa Mariuca, gandeam eu, batandu-mi-se inima, ca-ntr-un iepure, de frica si de osteneala. si cand ajung acasa, aflu ca tata si mama erau dusi in targ; si fratii imi spun, cu spaima, ca-i pozna mare cu matusa lui mos Andrei: a sculat mai tot satul in picioare din pricina pupezei din tei; zice ca i-am fi luat-o noi, si pe mama a pus-o in mare suparare cu asta. stii ca si matusa Mariuca e una din cele care scoate mahmurul din om; nu-i o femeie de inteles, ca matusa Anghilita lui mos Chiriac, s-a mantuit vorba. si cum imi spuneau ei ingrijiti, numai ce si auzim cantand in tei:

- Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup! Sora-mea Catrina zise atunci cu mirare:

- I-auzi, badita! Doamne, cum sunt unii de napastuiesc omul chiar pe sfanta dreptate!

- Mai asa, surioara!... Dar in gandul meu: Cand ati sti voi cate a patimit, sireaca, din pricina mea, si eu din pricina ei, i-ati plange de mila! Zahei insa ne lasase vorbind si se ca' mai dusese in targ, dupa mama, sa-i spuna bucurie despre pupaza... si a doua zi, marti, taman in ziua de lasatul secului de postul SanPetrului, facand mama un cuptor zdravan de alivenci si placinte cu poalele-n brau, si parpalind niste pui tineri la frigare, si apoi tavalindu-i prin unt, pe la pranzul cel mic, cheama pe matusa Mariuca lui mos Andrei la noi si-i zice cu draga inima:

- Doamne, cumnatica-hai, cum se pot invrajbi oamenii din nimica toata, luandu-se dupa gurile cele rele! Ia poftim, soro, mai bine sa mancam ceva din ce-a da Dumnezeu, sa cinstim cate-un pahar de vin in sanatatea gospodarilor nostri si: Cele rele sa se spele, cele bune sa s-adune; vrajba dintre noi sa piara, si neghina din ogoare!Caci, dac-ai sta sa faci voie rea de toate, zau, ar trebui de la o vreme s-apuci campii!

- Asa, cumnata draga, zise matusa Mariuca, strangand cu nedumerire din umere, cand se punea la masa. Vazut-ai dumneata? Sa mai pui alta data temei pe vorbele oamenilor! Apoi incepem cu totii a manca. si altii ca altii, dar eu stiu ca mi-am pus bine gura la cale, sa-mi fie pe toata ziua. si indata ce m-am sculat de la masa, luandu-mi ramas bun de la calcaie, fuga la scaldat; si cand sar odata voiniceste de pe-un mal nalt in stoalna, din greseala, drept cu fata-n jos, numai scantei s-au facut pe dinaintea ochilor de durere; si am crezut ca mi-a plesnit pantecele, nu altaceva. si dupa ce-am iesit cu mare greu din apa si m-am pus pe mal, tinandu-ma cu mainile de inima, baietii s-au strans ciotca imprejurul meu si m-au inmormantat cu nisip, si m-au prohodit cum stiau ei, si de-abia mi-am venit in simtire peste vrun ceas; s-apoi am inceput a ma scaldain tihna, pana pe la asfintitul soarelui, potrivind-o sa vin acasa odata cu vacile si spunand mamei ca, scapandu-le vacarul din ocol pe ale noastre la amiaza, eu singur le-am dus la pascut, si de-aceea m-am intarziet pana acum. si mama, crestina buna, crezandu-le toate laptoase, dupa rabus, cum i le spusesem eu cu maguleli, m-a laudat de vrednicia ce facusem si mi-a dat si demancare. Iara eu, mancand lupeste, ma faceam smerit si numai radeam in mine, mirandu-ma tot atunci de ghibacia minciunilor ce potrivisem, de-mi venea mai-mai sa le cred si eu singur pe jumatate. Iaca, asa se poate insela omul de multe ori, cand nici n-a gandit, daca nu stie a judeca bine. insa iar ma intorc si zic: Tot patitu-i priceput! intr-o zi, pe-aproape de Sant-Ilie, se ingramadise, ca mai totdeauna, o multime de trebi pe capul mamei: niste sumani sa-i scoata din stative; altii sa-i nivideasca si sa inceapa a-i tese din nou; un teanc de sumane croite, nalt pana-n grinda, astepta cusutul; pieptanusii in laita n-avea cine-i tinea de coada; roata sedea in mijlocul casei, si canura toarsa nu era pentru batatura! s-apoi, vorba ceea: Nu sedea, ca-ti sede norocul; tevi de facut la sucala; copil de tata in albie, pe langa altii vro cinci-sase, care asteptau sa le faci demancare. Treaba era acolo, nu incurcala; si inca se cerea degraba, caci venea cu fuga iarmarocul de Falticeni, care acela este ce este. si ma scoala mama atunci mai dimineata decat alte dati si-mi zice cu toata inima:

- Nica, dragul mamei! vezi ca tata-tau e dus la coasa, caci se scutura ovasul cela pe jos; si eu asemene nu-mi vad capul de trebi; tu mai lasa drumurile si stai langa mamuca, de-i fa tevi si leagana copilul; c-apoi si eu ti-oi lua de la Falticeni o palariuta cu tasma s-o curalusa de cele cu chimeri, stii colo, ca pentru tine!

- Bine, mama! dar, in gandul meu, numai eu stiam. Toate ca toatele, dar la cusut si saraduit sumane si mai ales la roata, ma intreceam cu fetele cele mari din tors; si din asta pricina, rautacioasa de Mariuca Savucului, care, drept sa va spun, nu-mi era urata, facea adeseori in ciuda mea si-mi batea din pumni, poreclindu-ma Ion Torcalau, cum ii zicea unui tigan din Vanatori. insa pentru asta tot imi era draga, si torceam impreuna cu dansa, la umbra nucului lor, cate-o movila de drugi de canura, de ma saruta mama, cand i le aratam seara acasa. Asa ne duceam baietii si fetele unii la altii cu lucrul, ca sa ne luam de urat, ceea ce la tara se cheama sezatoare si se face mai mult noaptea, lucrand fiecare al sau; cum torceam eu, de-a mai mare dragul pe intrecute cu Mariuca, si cum sfaraia fusul rotii, asa-mi sfaraia inima-n mine de dragostea Mariucai! Martor imi este Dumnezeu! si-mi aduc aminte ca odata, noaptea, la o claca de dezghiocat papusoi, i-am scos Mariucai un soarec din san, care era s-o bage in boale pe biata copila, de n-as fi fost eu acolo. D-apoi vara, in zilele de sarbatoare, cu fetele pe campie, pe colnice si mai ales prin luncile si dumbravile cele pline de mandrete, dupa cules rachitica de facut galbenele, sovarv de umplut flori, dumbravnic si sulcina de pus printre straie, cine umbla? Povestea cantecului:

Fa-ma, Doamne, val de tei
si m-arunca-ntre femei!

si, scurta vorba, unde erau trei, eu eram al patrulea.

Dar cand auzeam de leganat copilul, nu stiu cum imi venea; caci tocmai pe mine cazuse pacatul sa fiu mai mare intre frati. insa ce era sa faci cand te roaga mama? Dar in ziua aceea, in care ma rugase ea, era un senin pe cer si asa de frumos si de cald afara, ca-ti venea sa te scalzi pe uscat, ca gainile. Vazand eu o vreme ca asta, am sparlit-o la balta, cu gand rau asupra mamei, cat imi era de mama si de necajita. Adevar spun, caci Dumnezeu e deasupra! De la o vreme, mama, crezand ca-s prin livada undeva, iese afara si incepe a striga, de da duhul dintr-insa: Ioane! Ioane! Ioane! Ioane! si Ion, pace! Vazand ea ca nu dau raspuns de nicaieri, lasa toate in pamant si se ia dupa mine la balta, unde stia ca ma duc; si, cand colo, ma vede tologit, cu pielea goala pe nisip, cat mi ti-i gliganul; apoi, in picioare, tiind la urechi cate-o lespejoara fierbinte de la soare, cu argint printr-insele,si aci saream intr-un picior, aci in celalalt, aci plecam capul in dreapta si in stanga, spunand cuvintele:

Auras, pacuras,
Scoate apa din urechi,
Ca ti-oi da parale vechi;
si ti-oi spala cofele
si ti-o bate dobele!

Dupa aceea zvarleam pietrele, pe rand, in stioalna unde ma scaldam: una pentru Dumnezeu si una pentru dracul, facand parte dreapta la amandoi; apoi mai zvarleam cateva, de incuiam pe dracul in fundul stioalnei, cu bulbuci la gura; s-apoi, hustiuliuc! si eu in stioalna, de-a cufundul, sa prind pe dracul de un picior, caci asa ne era obiceiul sa facem la scaldat, de pe cand Adam-Babadam. Dupa asta, ma mai cufundam de trei ori in rand, pentru Tatal, pentru Fiul si Duhul Sfant, si inc-o data pentru Amin. Apoi ma trageam incetisor pe-o coasta, la marginea baltii, cat mi ti-i moronul, si ma uitam pe furis cum se joaca apa cu piciorusele cele mandre ale unor fete ce ghileau panza din susul meu. Mai frumos lucru nici ca se mai poate, cred!

Toate acestea le privea biata mama, uitata cu mainile subsuoara, cum e omul necajit, de dupa un damb din prund, aproape de mine. Dar eu n-o vedeam pe dansa, caci eram in treaba. in totului tot, a fi trecut la mijloc vro jumatate de ceas, cat a zabovit mama acolo, mai vro trei-patru de cand fugisem de-acasa, s-ar fi trebuit sa inceapa a mi se pune soarele drept inima, dupa cum se zice, caci era trecut de amiaza. insa eu, in starea in care ma aflam, fiind cuprins de fericire, uitasem ca mai traiesc pe lume! in sfarsit, mama, cat era ea de tare de cap, de la o vreme pierde rabdarea si vine tiptil, in varful degetelor, pe la spatele mele, cand ma uitam la fete, cum va spun, imi ia toate hainele frumusel de pe mal si ma lasa cu pielea goala in balta, zicandu-mi cu naduh:

- ii veni tu acasa, coropcarule, daca te-a razbi foamea, s-apoi atunci vom avea alta vorba! si se tot duce.Ei, ei! ce-i de facut, Ioane? Fetele de la ghilit, care vazura asta, numa-si dau ghiont una alteia si chicoteau pe socoteala mea, de rasuna prundul. Iara eu intram in pamant de rusine, si cat pe ce sa ma inec, de ciuda ce-mi era. si din dragostea cea mare de mai dinioarea, imi venea acum sa le strang de gat, nu altaceva. Dar vorba ceea: Poti opri vantul, apa si gurile oamenilor? De-aceea le-am lasat si eu pe fete sa rada, pana li s-a duce gura la ureche, si pandind vreme pe cand sed ele plecate si dau panza in apa la ghilit, fac tusti! din balta s-o iau la sanatoasa; si asa fugeam de tare pe prund, de sareau pietrele, pe care le starneam cu picioarele, cat mine de sus. si fuga, si fuga, fara sa ma uit in urma, pana ce dau intre huditi, pe drumul care ducea la noi acasa. Dar nu merg pe drum, de rusine sa nu intalnesc vrun om, ci sar in gradina lui Costache si merg tupilus prin papusoi; apoi intr-o hudita, din hudita in gradina la Trasnea, si iar prin papusoi; si cand aproape sa ies din gradina, ma simtesc cainii lui Trasnea, si la mine, sa ma rupa! Ce-i de facut? Auzisem eu din oameni ca, daca vrei sa nu te muste cainii si sa te lase in pace, cum ii vezi ca sar la tine, sa te tupilezi jos la pamant si sa-i lasi sa te latre cat le place, fara sa te urnesti din loc; caci ei bat cat bat si, de la o vreme, te parasesc si se duc. si adevarat este, caci asa am scapat si eu de cainii lui Trasnea, atunci cand am dat peste pacat cu ei si ei cu mine. Noroc din cer pana-n pamant ca nu m-a prins melianul si haramninul de Trasnea, care avea mare ciuda pe mine, de cand ma zapsise in gradina lui la furat mere domnesti si pere santiliesti, caci m-ar fi snopit in bataie. s-apoi numai asta mi-ar mai fi trebuit acum, cat eram de pricopsit! in sfarsit, dupa ce m-au lasat cainii lui Trasnea in pace, cum v-am spus, am sarit in raspintenele unui drum; de acolo, in gradina la noi, si atunci mi s-a parut ca ma aflu in sanul lui Dumnezeu. si merg eu acum fara pasare prin papusoi, pana in dreptul ograzii, si ma uit printre gard si vad pe mama cum se da in vant dupa trebi, cand in casa, cand afara; si-mi era mai mare mila de dansa, dar si de pantecele meu cel stocit de apa inca imi era mila. Vorba ceea: Milami e de tine, dar de mine mi se rupe inima de mila ce-mi este. sinemaiputand suferi foamea, incep a marnai ugilit printre gard: Mamucai, iacata-ma-s! s-odata si sar in ograda, ma infatisez dinaintea mamei, asa chipos cum eram, ii apuc mana cu sila, o sarut si zic, scancind: Mama, bate-ma, ucide-ma, spanzura-ma, fa ce stii cu mine; numai da-mi ceva de mancare, ca mor de foame! Vorba ceea: Golatatea inconjura, iara foamea da de-a dreptul. Ea, atunci, cum e mama cu bunatate, se uita gales la mine si zice oftand:

- Bine-ti sede, coscogeme coblizan, sa umbli lela pe drumuri in halul acesta si sa ma lasi tocmai la vremea asta fara leac de ajutor! Hai de mananca, dar sa stii ca mi te-ai lehametit de la inima; doar sa te porti de-acum tare bine, sa mai fiu ceea ce-am fost pentru tine; dar nu stiu, zau! si, scurta vorba, vazand ca m-am pus rau cu mama, ii juruiesc eu ca ce-am facut n-oi mai face. Apoi umblu tot cu binisorul pe langa dansa si nu ies din cuvantul ei afara nici cu fapta, nici cu vorba, caci: Vorba dulce mult aduce; la trebi-s harnicut cat se poate: derdicam si maturam prin casa ca o fata mare, de n-avea mama grija cand se ducea undeva. si-ntr-o zi o vaz ca ma saruta si-mi zice cu blandete:

- Dumnezeu sa te inzileasca, Ionica, dragul mamei, si sa-ti dea de toate darurile sale cele bogate daca te-i purta cum vad ca te porti de-o bucata de vreme incoace! Atunci eu, pe loc am inceput a plange, si bucuria mea n-a fost proasta. si mai multa mustrare am simtit in cugetul meu decat oricand. si de m-ar fi batut mama cu toate gardurile si de m-ar fi izgonit de la casa ca pe un strain, tot n-as fi ramas asa de umilit in fata ei, ca atunci cand m-a luat cu binisorul! si sa nu credeti ca nu mi-am tinut cuvantul de joi pana mai de-apoi, pentru ca asa am fost eu, rabdator si statornic la vorba in felul meu. si nu ca ma laud, caci lauda-i fata: prin somn nu ceream demancare, daca ma sculam, nu mai asteptam sa-mi dea altii; si cand era de facut ceva treaba, o cam raream de pe-acasa. s-apoi mai aveam si alte bunuri: cand ma lua cineva cu raul, putina treaba facea cu mine; cand ma lua cu binisorul, nici atata; iar cand ma lasa din capul meu, faceam cate-o draguta de trebusoara ca aceea, de nici sfanta Nastasia, izbavitoarea de otrava, nu era in stare a o desface cu tot mestesugul ei. Povestea ceea: Un nebun arunc-o piatra in balta, si zece cuminti n-o pot scoate. in sfarsit, ce mai atata vorba pentru nimica toata? Ia, am fost si eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana la douazeci de ani, nici cu minte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut. Dar si sarac asa ca in anul acesta, ca in anul trecut si ca de cand sunt, niciodata n-am fost!





Amintiri din copilarie - Partea I
Amintiri din copilarie - Partea II
Amintiri din copilarie - Partea III
Amintiri din copilarie - Partea IV


Aceasta pagina a fost accesata de 6902 ori.