Popa Duhu

Popa Duhu

de Ion Creanga


Cine-a intalnit vrodata in calea sa un popa, imbracat cu straie saracute, scurt la stat, smolit la fata, cu capul ples, mergand cu pas rar, incet si ganditor, raspunzand indesat "sluga dumitale" cui nu-l trecea cu vederea, cascand cu zgomot cand nu-si gasea omul cu care sa stea de vorba, facand lungi popasuri prin aleiele ascunse ale gradinilor publice din Iasi, cate cu o carte in mana, tresarind la cantecul paserelelor si oprindu-se cu mirare langa mosinoaiele de furnici, pe care le numea el "republici intelepte", dezmerdand iarba si florile campului, icoane ale vietii omenesti, pe care le uda cate c-o lacrima fierbinte din ochii sai si apoi, cuprins de foame si obosit de osteneala si gandire, isi lua catinel drumul spre gazda, unde-l astepta saracia cu masa intinsa.

Acesta era parintele Isaia Duhu, nascut in satul Cogeasca-Veche din judetul Iasi.

Patru pareti straini, afumati si imbracati cu rogojini; teancuri de traftoloage grecesti, latinesti, bulgaresti, frantuzesti, rusesti si romanesti, pline de painjeni si aruncate in neregula prin cele unghere, un lighean de lut cu ibric pentru spalat, in mijlocul odaiei, aparie pe jos, gunoiu si gandaci fojgaind in toate partile, o pane uscata pe masa si un motan ghemuit dupa soba era toata averea sfintiei-sale.

Mare de inima, iar de gura si mai mare, parintele Duhu nu se invrednicise de o viata mai buna; dar se vede ca nici poftea el una asa, de vreme ce nu-si astampara gura catra mai-marii sai macar sa-l fi picat cu lumanarea.

De copil, in seminarul Socola, unde-a invatat carte, mai mult singur decat de la profesori, isi punea degetele pe o peatra si le batea cu alta, de ciuda ca nu scriu frumos; se lovea cu pumnul peste cap, cand vedea ca nici dascalul nu putea sa-i talmaceasca bine ceva, si vai de scolarii care-l sminteau de la invatatura!



Asa fiind el, cica unul dintre calugarii Socolei a zis ca e bun de calugar, numindu-l "Duh diavolesc", si de unde pana unde l-a si calugarit, si Duhu i-a ramas numele. Iara el Isaia Teodorescu se iscalea. si din scolar, profesor a ajuns la Socola; si duh din duhul sau a dat scolarilor sai o bucata de vreme. Dar purici multi nu facea el intr-un loc, Doamne fereste, caci era duh neastamparat si neimpacat chiar cu sine insusi. Nici lacom de avere, nici de cinuri; multamit cu cat avea, cu cat n-avea, cand te mieri ce nu-i venea la socoteala, ie-ti, popo, desagii si toiagul, si pe ici ti-e drumul! Vorba ceea: "Geasta cu trepadatele, ca nu-s departe satele".

Aci era la Socola, aci in Iasi, aci la monastirea si in Targul-Neamtului profesor, de unde cutriera muntii in sudoarea fruntii, si mai la tot pasul canta:

    Ruinata cetatuie, ce acopere-acel munte,
    si de unde ochiul vede lucruri multe!

Apoi:

    Pe o stanca neagra, intr-un vechiu castel,
    Unde curge-n vale un rau mititel.

Iar la urma urmelor:

    Pasere galbana-n cioc,
    Rau mi-ai cantat de noroc!...

si tot asa, si iar asa, pana i se facea viata neagra si aici; apoi iar se intorcea la Iasi, indragindu-l pentru o bucata de vreme.
Duh neastamparat si cutezator in predicele sale de pe amvoanele bisericelor, intepa ca vespea, zicand:

- Elisei a curatit de lepra pe Neeman Sirianul, trimitandu-l sa se scalde in raul Iordanului. Iara eu va trimit la Cacaina, ca sa va curatiti de lepra ignorantei si a trandaviei!
- Odata era o floare, numita rusinea fetelor, foarte raspandita in tara la noi; dar de cand au luat "marsavele de moda" locul gospodinelor romance, aceasta floare a inceput a disparč din gradinele si tarinile noastre.
- Cine are urechi de auzit sa auda!

Iar pe cei slugarnici, mandri si luxosi ii arata cu degetul, zicand:

- Fatarnice, a zis Hristos, curata mai intai partea cea dinlauntru a paharului si a blidului, ca sa fie si cea dinafara curata!

si cate si mai cate, publicate prin jurnalul Predicatorul moralului evanghelic, redactat de dansul, pana i-a luat chiriarhia puterea de predicator. Dar parintelui Duhu nu i-a tors ma-sa pe limba.
Odata, slujind un episcop oarecare de hramul bisericei, la Bunavestire din Iasi, parintele Duhu intra in biserica, se inchina rar pe la icoane, si cum era lume multa adunata, si episcopul sta in strana arhiereasca, imbracat pompos si cu mitra pe cap, parintele Duhu se opreste in fata-i si zice in gura mare, clatinand din cap:



- Dragul mamei Cinilic, bine-ti sede mitropolit! Unde-i neneaca-ta sa te vada? Apoi, oftand adanc, mai adauga: Cand veti vede uriciunea pustiirii stand la locul unde nu se cade sa steie, sa stiti ca aproape este sfarsitul, a zis Hristos.
Dupa aceea se trage cu despret din fata episcopului si, iesind din biserica, isi cauta de drum.
Iara ceilalti popi, inlemniti cu manile la piept, cat pe ce sa cada ametiti din picioare, de frica si de rusinea arhipastorului.

Nu tarziu dupa aceasta, mitropolitul face pe parintele Duhu arhimandrit cu mitra, adica ii da voie sa poarte straie de mii de lei, fara sa aiba cu ce sa si le cumpere.
si parintele Isaia, in loc sa umble mortis, ca alti popi, dupa cersitorit, luand si de pe viu si de pe mort, sa aiba cu ce se impopotona, el, dimpotriva, zicea ca este de alta parere, si anume: "Decat sa dai de pomana la calici sambata, mai bine ceva de baut mahmurilor, marta..."

Odata, chemand epitropul unei biserici mai saracute pe parintele Duhu sa slujeasca de hram, sfinti-sa si-a atarnat la piept o cruce mare de lemn, legata cu sfoara groasa de canepa, zicand:

- Iarta-ma Doamne, ca te-am spanzurat cu ata, neavand lant de aur, nici de argint, cu care te spanzura mai-marii mei, arhiereii...

La Manastirea Neamtului, stand adeseori de vorba cu staritul Naftanail, parintele Duhu ii zicea, sfichiuindu-l, ca rusii din aceasta lavra romaneasca s-au puiezit, ca si holera adusa in Moldova pe cozile cailor rusesti la 1828. Staritul, nemaiputandu-i sta impotriva, zicea de la o vreme: "Hai pacam, parinte Isaia", cinstindu-l cu rachiu indulcit cu miere, pahar dupa pahar, pana ce parintele Duhu spunea:

Lasa-ma in pace, cuvioase, ca se invarteste lumea cu mine de-atata aghiazma rusasca; mai bine sa ne impacam. si incepea a-i canta irmosul urmatoriu, pe glas al doilea: "Umblat-au Israil prin valul cel invaluit, c-un ulcior legat de gat si cu-n curcan fript, ca s-a proslavit". Apoi antifoanele betivilor, pe glas al patrulea: "Din tineretele mele, multe oale si ulcele se lupta cu mine; dar mai multe paharele, cate stele sunt pe ceriu...

    Ploscuta mea, iubit vas,
    Pasere cu dulce glas,
    Eu la gura te radic.
    Tu imi canti: coglic! coglic!
    si nu ma-ndur sa te las,
    Caci ma plesnesti tot in nas.
    Vai, sarace poloboace,
    De te-ai face mai incoace;
    Sa ne strangem vro cativa,
    Noi, spre mantuirea ta.
    s-om mai veni vro doi-trei,
    si ti-om pune-un capataiu,
    s-om aduce-un popa rus,
    si te-a da cu fundu-n sus!

Unui arhimandrit grec ce blagoslovea pe diacon la slujba: "Sa indrepteze Domnul pasii lui spre tot lucrul bun", parintele Duhu ii zise:

- Ba mai bine sa indrepteze Domnul pasii vostri peste Dunarea, cuviosilor, ca destul ne-ati pangarit biserica si neamul cu smeritele voastre bagoslovenii.

Profesorul Columb de la liceu, care zise odata parintelui Isaia: "Buna dimineata, Duhule", el ii raspunse:

- Multamesc, cadavrule! si cred ca ai la stiinta ca cuvintele popa si profesor se incep cu "pocoiu", ca si substantivul porcule.



Popilor de mir, pe care ii numea haldei, le canta antifoanele urmatoare:

Diaconii si cu pochii, de treji ce sunt, de-abia vad cu ochii. Iar mamelor preutese, betia din cap nu le mai iese!

si cate ponturi si ponosuri nu da dintr-insul, de-i era si lui lehamete cateodata sa se mai intalneasca cu cineva si sa-l mai starneasca la vorba.
Odata, iesind suparat de la Mitropolie, il intalneste parintele Arbore de la Barnovschi si-l intreaba:

- De unde vii, parinte Isaie?
- Nu stiu!
- incotro ai luat-o, parinte Isaie?
- Nu stiu!
- Cum asa, de nu stii nici de unde vii, nici incotro te duci?!
- Iaca cum, raspunse Duhu: cand eram baiet, stupeam in palma stanga, apoi tranteam cu muchea palmei celeilalte in stupit si, in care parte sarea el, intr-acolo apucam si eu.
- si acum tot asa faci? intreba parintele Arbore.
- Tot, batar sa crape dracul!
- Dar daca, din intamplare, ar sari stupitul inspre Golia, cum ti s-ar pare?
- Dar stii ca m-ai ars, haldeule?! zise parintele Duhu, luandu-si talpasita, Dunare de manios.

La cea din urma, strangand parintele Duhu para cate para, si-a comisionat carti spiritiste si, cetindu-le, cica a zis catra oarecine:

- Aceste carti, incapand in mana unor sarlatani ignoranti, ai sa auzi vorbindu-se ca fac minuni, ca sfintii.

si sfant sa fie rostul parintelui Duhu, caci tocmai asa s-a intamplat.
intr-una din zile, neavand el cu ce sa-si cumpere pane, le-a luat cu vravul si le-a vandut directorasului unei scoale primare cu te mieri ce. si de-atunci inceputul spiritistilor in Iasi. De-atunci Grigore Nazianzul, Efrem Sirul, Solomon inteleptul si alti raposati de veacuri nu se mai pot linisti in morminte; intrebare peste intrebare li se face. s-apoi, ia sa nu raspunda, ca dracu-i a lor pe septe ani!
Auzind parintele Duhu ca s-a facut zvon prin Iasi despre niste nazdravanii ca aceste, cica s-a luat sfintia-sa pe ganduri, zicand:

- Vai de cel ce se sminteste, dar mai vai de cel prin care vine sminteala!

si poate ca din aceasta pricina, bolnavindu-se greu, si-a dat duhul, tocmai cand ajunsese ingrijitor la biserica Nicorita din Tatarasi; de unde, aproape fiindu-i tinterimul Eternitatea, si-a luat acolo casa de veci, fie-i tarna usoara! si de-atunci, ca' mai ba sa-l vada cineva badadaind pe ulitile Iasilor.




Popa Duhu


Aceasta pagina a fost accesata de 4336 ori.