Mos Ion Roata si Voda Cuza

Mos Ion Roata si Voda Cuza

de Ion Creanga

intre taranii fruntasi care au luat parte, impreuna cu boierii, cu episcopii si cu mitropolitul tarii la Divanul ad-hoc din Moldova, in 1857, era si mos Ion Roata, om cinstit si cuviincios, cum sunt mai toti taranii romani de pretutindeni. Numai atata, ca mos Ion Roata, dupa cate vazuse si dupa cate patise el in viata sa, nu prea punea temei pe vorbele boieresti si avea gadilici la limba, adica spunea omului verde in ochi, fie cine-a fi, cand il scormolea ceva la inima. Asa e taranul: nu prea stie multe. si mos Ion Roata, fiind taran, cum v-am spus, desi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzatori in sufletul sau.
in Divanul ad-hoc din Moldova erau boieri de toata mana: si mai mari, si mai mici; si mai batrani, si mai tineri; si mai invatati, si mai neinvatati, cum ii apucase timpul. intre acesti din urma erau de-alde batranul Alecu Forascu, poreclit si Tololoiu, Grigore Cuza si alti cativa de-alde acestia, care, tinandu-se de obiceiurile stramosesti, in toate sarbatorile ascultau cu evlavie slujba bisericeasca de la inceput pana la sfarsit, cantand si citind la strana de-a valma cu dascalii si preotii bisericii; iar la zile mari, ca sa le ticneasca veselia, imparteau bucatica de paine cu orfanii, cu vaduvele si cu alti nevoiasi, cum apucara din parinti. Atata-i ajungea capul, atata faceau si ei pe vremea lor, Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca, unde-or fi acolo, ca buna inima mai aveau!
Dar sa ne intoarcem iar la Divanul ad-hoc. Aici, ca in toate adunarile de felul acestora, se facea vorba multa; si era lucru firesc sa se faca, fiind in lupta timpul de fata cu cel trecut, pentru cea mai dreapta cauza a neamului romanesc: Unirea, sfanta Unire!
Boierii cei mai tineri, crescuti de mici in strainatate, numai cu frantuzeasca si nemteasca, erau cartitori asupra trecutului si cei mai guralivi totodata. Vorba, portul si apucaturile batranesti nu le mai veneau la socoteala. si din aceasta pricina, unii, in aprinderea lor, numeau pe cei batrani: rugini invechite, islicari, strigoi si cate le mai venea in minte, dupa cum le era si cresterea; da, invatati nu-s?


Nu-i vorba ca si natangia unor batrani era mare. Uneori, cand se maniau, dadeau si ei tinerilor cate-un ibrisin pe la nas, numindu-i: bonjuristi, duelgii, pantalonari, oameni smintiti la minte si ciocoi infumurati, lepadati de lege, stricatori de limba si de obiceiuri. in asa imponcisare de idei se aflau boierii batrani cu tineretul din Divanul ad-hoc al Moldovei, cu toate ca si unii si altii erau pentru "Unire". Numai atata, ca batranii voiau "Unire" cu tocmala, iar tinerii "Unire" fara socoteala, cum s-a si facut.
Toate ca toatele, dar mare lupta aveau unii dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forascu, care, una-doua, ii tolocanea, mustrandu-i: ba ca nu vorbesc drept romaneste, cum vorbeau parintii lor, ci au corchezit graiul stramosesc, de nu-i mai intelege nimene; ba ca "umblati cu surubele, sa ne trageti butucul"; ba ca "face omul cu cineva o tovarasie cat de mica, si tot urmeaza invoiala intre parti, iar nu asa cu ochii inchisi", caci, "daca n-ai carte, n-ai parte", scurta socoteala; ba ca, "de cand cu strainatatea, v-ati instrainat si legea, si limba, si inima, si chiar dragostea satenilor; si dupa nepasarea si risipa ce o facem, zvarlind banul pe lucruri de nimica, putin mai avem de instrainat, si nu-i departe vremea aceea, pe cat vad eu. intrebati pe bietii nemernici de sateni, sa spuie ei daca mai cunosc cine le e stapan. Au ramas ca niste caini ai nimanui, sarmanii oameni! Cine se scoala mai dimineata, acela e mai mare in sat la ei, de-i horopseste si-i tuhaieste mai rau decat pe vite! Ciocoismul si strainii sa traiasca, si las' pe dansii, ca ne scot ei la covrigi!" Ba ca "vai de tara care ajunge s-o puie copiii la cale"; ba ca "vorba multa, saracia omului", si, daca li-i treaba de-asa, faca ei ce-or sti, ca el mai bine se duce acasa, ca-i ploua caii in spate si-i stau vitele cu dintii la stele, din pricina slugilor, carora putin le pasa de munca stapanului; si cate si mai cate nazdravanii de-alde aceste. Las' pe batrani sa te descante si sa te judece ei, in legea lor, ca nu-ti mai trebuie alt popa... si iaca asa cu de-alde cuconul Alecu Forascu.
Acum vine alta la rand. intr-una din zile, cum vorbea frumos un boier dintre cei tineri, iaca si mos Ion Roata sare cu gura:
- Aveti bunatate de vorbiti mai moldoveneste, cucoane, sa ne dumerim si noi; caci eu, unul, drept va spun, ca nu pricep nimica, pacatele mele!
Un oarecare boier intampina atunci pe mos Ion Roata, zicandu-i cu glas poruncitor si rautacios:
- Dar ce nevoie mare este sa intelegi tu, mojicule? Taca-ti leoarba, dac-ai venit aici; c-apoi intoarce-ne-vom noi acasa, si helbet! nu ti-a lua nime din spate ce stiu eu... Auzi obraznicie! Tu ... cu optzeci de mii de falci de mosie, si el un ghiorlan c-un petic de pamant, si uite ce gura face alaturea cu mine!
Mos Ion Roata, simtindu-se lovit pana in suflet, raspunde atunci cu glas plangator:
- Dar bine, cucoane, daca nu v-a fost cu placere sa picepem si noi cate ceva din cele ce spuneti dumneavoastra, de ce ne-ati mai adus aici sa va bateti joc de noi? Ei, cucoane, cucoane! Puternic esti, megies imi esti, ca razes ce ma gasesc, si stiu bine ca n-are sa-mi fie moale cand m-oi intoarce acasa, unde ma asteapta nevoile. Dar sa nu va fie cu suparare, ia, palmele aceste taranesti ale noastre, strapunse de palamida si pline de bataturi, cum le vedeti, va tin pe d-neavoastra deatata amar de vreme si va fac sa huzuriti de bine. si mai mult decat atata: orice venetic, in tara asta, este oplosit de dumneavoastra, si-l priviti cu nepasare cum ne suge sangele, si taceti si-l imbratisati! Numai noi, vite de munca, va suntem dragi ca sarea in ochi... Din mojici, din ghiorlani si din dobitoci nu ne mai scoateti! Dumnezeu sa ne ierte, si sa ne iertati si dumneavoastra, cucoane, dar cu adevarat asa este: v-ati deprins a lua focul totdeauna cu mainile noastre cele mojicesti... si tot noi cei horopsiti!
- Sfant sa-ti fie rostul, mos Ioane, ca ai vorbit din durere, raspunse atunci cuconul Alecu Forascu; si sunt fericit ca stai alaturea cu mine. Decat un bonjurist c-o mana de invatatura, mai bine un taran cu un car de minte!

La aceste vorbe, multi dintre boieri s-au simtit atinsi; cel cu pricina... a ramas ca oparit. Iar colonelul Alexandru Cuza a dat mana prieteneste cu mos Ion Roata.
in sfarsit, dupa multe dezbateri furtunoase urmate in Divanul ad-hoc, s-a incuviintat "Unirea", si apoi deputatii s-au intors fiecare pe la vetrele lor.
Peste cativa ani dupa aceasta, trecand Cuza-voda spre Bucuresti, a poposit la Agiud, unde l-a intampinat o multime de lume, ca pe un domnitor.
Printre lumea ce se inghesuia, cu treaba, fara treaba, iaca se zareste o hartie falfaind pe deasupra capetelor multimii, in varful unei prajini. Cuza-voda, intelegand ca trebuie sa fie vrun suflet necajit, face semn sa i se deschida calea. si, cand colo, un taran batran cade in genunchi dinaintea domnitorului, sarutandu-i mana, cu lacrimile in ochi, si dandu-i o hartie scrisa pe toate fetele.
- He, he! mos Ion Roata, prietenul si tovarasul meu cel vechi din Divanul ad-hoc, lucru negandit! Ridica-te, mos Ioane, si spune-mi, fara sfiala, ce durere ai. ti-a facut cineva vrun neajuns?


Mos Ion Roata, vazand ca, dupa atatia ani de zile, nu l-a uitat colonelul Alexandru Cuza si ca l-a primit cu atata bunatate, a inceput a plange cu hohot si a-l ruga sa-i citeasca hartia.
Voda, fiind gata de plecare si vazand ca hartia lui mos Roata cuprinde multa polologhie, zise cu blandete:
- Spune, mos Ioane, din gura ce ai de spus, ca mai bine am sa inteleg!
Atunci mos Roata, venindu-si in sine, incepe a se jelui cum urmeaza:
- Luminarea-voastra! De cand cu pacatul cel de "ad-hoc", n-am mai avut zi buna cu megiesul meu cel puternic, stapanul unei mosii foarte mari, pe care-l cunosti maria-ta. N-am gandit, nenorocitul de mine, ca dumnealui, un boier asa de mare, putred de bogat si cu invatatura, sa-si puna mintea cu unul ca mine, de la niste vorbe nesocotite ce le-am zis si eu atunci, intr-un necaz. Numai Dumnezeu sa-i dea sanatate si bine, dar amarnic m-a lovit in avere si in cinste! Crede, maria-ta, ca nici eu n-am fost asa de sec, intre cei de-o seama cu mine. Dar, de cum am ajuns acasa, goana si prigoana pe capul meu, din partea boierului, in tot felul.
intai si-ntai, a pus inadins pe feciorii boieresti sa-mi caute pricina si sa ma aduca la sapa de lemn. si acestia, ca oameni fara judecata si pizmasi, faceau toate chipurile satanicesti, sau ei de-a dreptul, sau prin altii, cum sa dea vitisoarele mele macar de-un pas pe mosia boiereasca; s-apoi, sub cuvant ca au facut stricaciune, sa mi le poata ucide fara nici o crutare! si astazi impusca-i porcii; maine, vacile si boii; poimaine, caisorii; in alta zi ie-i oile dinapoi cu gramada si du-le la curte. iti poti inchipui, maria-ta, ce urgie grozava era pe capul meu!
Vazand eu de la o vreme ca nu mai inceteaza cu jafurile, mi-am luat inima-n dinti si m-am dus la boier sa ma jeluiesc. si boierul, in loc de un cuvant bun, m-a scuipat drept in obraz, de fata cu slugile sale si cu alti oameni ce se aflau atunci la curte, incat am crezut ca a cazut cerul pe mine de rusine! Ba inca m-a si amenintat ca alta data, de mi-a mai calca piciorul in ograda boiereasca, are sa porunceasca sa ma intinda la scara si sa ma bata cu biciul! si cu randuiala asta, maria-ta, in cativa ani de zile m-a calicit cu desavarsire, si mi-a ridicat si cinstea, care pentru mine a fost cel mai scump lucru!
Cuza-voda a stat neclintit si s-a uitat tinta la mos Ion Roata, cat a vorbit el. si cand a ispravit vorba, voda i-a pus doua fisicuri de napoleoni in mana, zicandu-i cu bunatate:
- tine, mos Ioane, acest mic dar de la mine, si intampina-ti nevoia, de azi pe maine, cum te-a lumina Cel-de-sus! Iar pe boier lasa-l in judecata lui Dumnezeu, caci "El nu bate cu ciomagul".
Lui mos Ion Roata i se umplura din nou ochii de lacrimi, si, sarutand mana lui voda, ca semn de multumire, zice oftand:
- Dar cu rusinea ce mi-a facut, cum ramane, maria-ta?
- Cu rusinea, iaca asa ramane, mos Ioane, zise Cuza-voda, sarutandu-l pe un obraz si pe altul, in fata multimii adunate acolo. Du-te si spune satenilor dumitale, mos Ioane, ca, pe unde te-a scuipat boierul, te-a sarutat domnitorul tarii si ti-a sters rusinea.



Mos Ion Roata si Voda Cuza


Aceasta pagina a fost accesata de 883 ori.